| Traumele mamelor care isi pierd pruncii |
|
| Scris de Administrator |
| Vineri, 02 Iulie 2010 |
| Vizualizări: 9496 |
|
Raluca BRODNER, Ziarul Lumina Cand unei femei ii moare copilul, nici un cuvant, oricat de iscusit, nu-i poate reda linistea, si cu atat mai putin sufletul cel mic plecat de la viata. Ce-i poti spune unei mame care a pierdut definitiv o bucata din fiinta sa? Isi va mai gasi vreodata linistea? Cine si cum o poate ajuta?  Dupa parerea specialistilor, mai mult de jumatate dintre romance s-au confruntat, cel putin o data in viata, cu pierderea unei sarcini, dependent sau independent de propria lor vointa. Este impropriu spus ca o mama, al carei prunc a murit in pantece, sufera mai mult decat o alta care a dat nastere unei vieti ratacite, la scurta vreme, in umbra mortii. Durerea nu are grad de comparatie, pentru ca fiecare om simte in functie de barometrul sensibilitatii sale.Cele mai multe dintre aceste femei, marcate pe viata de pierderea suferita, asteapta sa treaca timpul - medic iscusit in bandajarea ranilor. Cat priveste categoria romancelor cu frica de Dumnezeu, acestea iau calea bisericii si asculta sfaturile duhovnicului. Din nefericire, exista si categoria mamelor care se damneaza, din cauza socului prea mare. Aceste din urma femei ar trebui sa fie o preocupare pentru sistemul social, societatea civila in ansamblul ei, cu atat mai mult cu cat numarul cazurilor a crescut, si ca urmare a cresterii avorturilor, care apar, alarmant, de la cele mai fragede varste. "De ce Dumnezeu a hotarat asa cu mine?"Inainte de 1989, in maternitati nu existau preoti. Astazi, ei sunt prezenti si in astfel de spatii si au misiune deloc usoara. In masura in care li se solicita ajutorul, duhovnicii raspund; nu insista, nu forteaza, asteapta si, atat cat pot, ajuta cu sfaturi de suflet. Parintele Valentin Chesaru este unul dintre acesti duhovnici. Desi slujeste de numai doi ani in capela de la Spitalul Filantropia, preotul a reusit sa duca in lumina sufletele multor mame traumatizate de pierderea pruncilor. "De cele mai multe ori, mamele vin si cer ajutorul nostru, sa ne rugam, de fapt. Mamele asteapta de la noi multa mangaiere si incurajare. Le sunt recomandate spovedania, participarea la sfintele slujbe si discutiile ca de la preot la credincios. Lectura duhovniceasca si multa, multa rugaciune. Felul in care aceste mame trec peste dramele lor depinde mult de mediul social din care provin, familial, cultura lor, dar si de credinta lor", spune preotul Chesaru. "De ce Dumnezeu a hotarat asa cu mine?", este intrebarea pe care si-o pun cel mai adesea mamele. Parintele Valentin Chesaru raspunde: "Crestineste ar fi ca noi sa reusim sa deschidem sufletul acestui om, astfel incat sa uitam de suferinta noastra proprie, si sa vedem suferinta aproapelui. Abia atunci putem spune ca omul face un pas spre vindecare, fapt care nu este atat de greu aici, in spital, pentru ca femeile care au pierdut o sarcina, sau mai multe, sunt in salon cu alte femei care trec prin aceeasi incercare. Exista o solidaritate intre aceste mame, care vin impreuna la slujba sa se roage pentru copilasii lor pierduti si isi sunt, de multe ori, sprijin reciproc." "Fiecare alege: merge la biserica sau la specialist"Anca Brasoveanu, psiholog in cadrul Spitalului Filantropia, spune ca mamele vin la consiliere, de regula, dupa moartea fatului sau a copilului. De asemenea, specialistul adauga ca sunt foarte putine mame care doresc consiliere inainte de nastere, iar in cazul in care acestea au nevoie de sfatul psihologului, in aceasta perioada, o pot face doar la cerere. Despre starile prin care trece o mama al carei copil s-a stins, psihologul Anca Brasoveanu explica: "Este o durere pe care ele o resimt ca pe o perioada de doliu. Reactiile unora sunt de negare, de blocaj, altele, din contra, se exprima si prin plans, pe cand, o seama refuza sa planga. Depinde de tipul de personalitate al femeii, dar si de intelegerea situatiei prin care trece. Fiecare alege: merge la biserica sau la specialist. Credinta are un cuvant foarte greu de spus. In cazurile in care avem de-a face cu o educatie religioasa (vorbesc in mod deosebit de cea ortodoxa), unde avem familia traditionala, extinsa, exista un mare sprijin in acest cadru familial. In cazul in care nu exista suportul interior al credintei, mamele pot alege sa fie sau sa nu fie singure in astfel de momente. Aici apar vinovatii, tot felul de ganduri, chiar despartiri in cuplul respectiv. Toate aceste femei au nevoie sa fie ascultate, sustinute emotional de sot, parinti sau alte rude." Femeia imparte vina cu barbatul eiFemeia care a pierdut o sarcina, dependent sau independent de vointa proprie, este oprita de la impartasanie timp de un an. Preotul Valentin Chesaru, care crede ca suferinta poate fi si spre indreptarea omului, spre sanatatea lui sufleteasca, zice: "Daca o mama a pierdut copilul fara voia ei, atunci nu este condamnata, dar daca nu a avut grija, este considerata ucigasa. Spune Sfantul Vasile cel Mare ca uciderea cu voie este oprirea de la impartasanie 20 de ani, iar uciderea fara voie, 10 ani. Acum, depinde foarte mult si de pocainta penitentului. Duhovnicul este persoana cea mai in masura sa prelungeasca sau sa scurteze aceasta perioada de pocainta. Barbatul este in aceeasi situatie, pentru ca grija lui trebuie sa fie pentru copilul nenascut si pentru femeie. Are si el vina lui, ca si la avort. Oamenii condamna femeia, pentru ca se asteapta ca instinctul matern sa fie mai puternic decat orice alta parere a celor din jur." Sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1297;1;41169;0;Traumele-mamelor-care-isi-pierd-pruncii.html |