LIBERTATEA DE CONSTIINTA – O PIERDEM? Imprimare
Scris de Administrator   
Vineri, 08 Octombrie 2010
Vizualizări: 6411
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

23 Septembrie 2010


DECLARATIA DE LA TIMISOARA (un apel la constiinta crestina)

Va rugam din nou sa continuati sa semnati Declaratia de la Timisoara, si sa o trimiteti la toate cunostintele d-tre pentru a fi semnata. Linkul Declaratiei este acesta: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php AFR apreciaza toate semnaturile d-tre si va reaminteste ca doar impreuna va putea fi vocea noastra auzita. Ne apropiem de 2.300 de semnaturi. Haideti sa le dublam! Fiecare semnatura conteaza!

Important
: Va reamintim din nou ca semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. Apoi veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: "Thanks for filling out our petition, you're almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:" (Adica: "Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.")
Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu "Ioan si Maria Ionescu."

LIBERTATEA DE CONSTIINTA – O PIERDEM?

Libertatea de constiinta e una dintre libertatile pentru care militeaza Declaratia de la Timisoara. Motivul preocuparii noastre este ca observam tot mai des subminarea libertatii de constiinta in detrimentul noului val de drepturi ale omului. Pe 4-8 octombrie e programat un vot in Consiliul Europei privind o Rezolutie care daca va fi adoptata va afecta in mod drastic si negativ libertatea noastra de contiinta in privinta avortului. Nu suntem singurii insa care observam ca in ultimii ani libertatea de constiinta bate in retragere. Organizatii profamilie, provalori si crestine din toata lumea au observat si ele acelasi lucru si la rindul lor milteaza cu perseverenta in favoarea libertatii de contiinta. Ce se intimpla? Inspre ce ne indreptam?

Ce e Libertatea de Constiinta?


Libertatea de constiinta, explicata in cuvinte simple, este libertatea individului de a nu fi constrins sa faca un lucru sau sa puna in aplicatie un ordin care constiinta ii spune ca este rau. Un exemplu usor de inteles este refuzul unui soldat de a ucide sau extermina, in vreme de razboi, civili sau prizonieri de razboi, pe baza constiintei lui si a convingerii personale ca ceea ce i se cere sa faca este un lucru rau si contrar valorilor lui fundamentale. Un exemplu asemenator cu care personalul medical se confrunta zilnic este avortul. Acest simtamint sau instinct al constiintei este universal, prezent in toate culturile si civilizatiile lumii si o trasatura caracteristica tuturor fiintelor umane. Declaratia Universala a Drepturilor Omului enunta libertatea de constiinta in Articolul 18.


Libertati vs. Drepturi Individuale


Exista vre-o diferenta intre "libertati" si "drepturi? Da. Libertatile sunt universale si apartin tuturor fintelor umane. Exemple de libertati fundamentale sunt: libertatea de constiinta; libertatea cuvintului; libertatea religiei sau libertatea de a crede sau de a nu crede; libertatea de asociere. In contrast, drepturile sunt mult mai restrinse si nu sunt universale. Ele sunt definite ca niste pretentii pe care indivizi sau grupuri de indivizi le fac la adresa societatii si cer societatii sa le legifereze. O alta diferenta esentiala este ca libertatile au un caracter istoric, in sensul ca au existat vreme de secole si ca sunt ancorate in constiinta colectiva a umanitatii. In contrast, drepturile nu au un caracter istorc si nu sunt ancorate in constiinta colective a umanitatii.

Ce se Intimpla?

Aproape zilnic apare undeva in lume o stire devastatoare pentru libertatea de constiinta. Dintre ele, redam citeva mai bine cunoscute si care s-au intimplat in doar ultimii ani.

* Suedia: In 2005 pastorul suedez Ake Green a fost arestat de autoritatile suedeze si condamnat la inchisoare pentru ca a propovaduit, pe baza Bibliei, ca homosexualitatea e un pacat.

* Canada: In 2007 un tinar pastor canadian a fost amendat cu $30.000 pentru ca a afirmat, intr-o scrisoare adresata unui ziar din Edmonton, Alberta, ca homosexualitatea este un stil de viata imoral.

* Canada: In 2009 un ofiter de stare civila canadian a fost amendat cu $5.000 pentru ca a refuzat sa "casatoreasca" doi barbati.

* Marea Britanie: In Marea Britanie in acest an un pastor a fost arestat dupa ce a propovaduit in public ca homosexualitatea e un pacat. A fost apoi eliberat.

* Marea Britanie: In Marea Britanie functionari publici au fost dati afara de la lucru si continua sa fie dati afara de la lucru pentru ca refuza sa incheie "casatorii" homosexuale.

* Marea Britanie: In Marea Britanie un cuplu crestin, proprietari ai unui motel, au fost amendati pentru ca au refuzat o camera unui cuplul homosexual, rinduiala proprietarilor fiind sa nu inchirieze camere decit cuplurilor casatorite sau persoanelor singure.

* Marea Britanie: In Marea Britanie o crestina a fost data afara de la lucruanul acesta  pentru ca a sugerat unei muribunde sa se roage pentru vindecare.

* Statele Unite: Recent un profesor universitar catolic a fost concediat de la Universitatea Michigan din Statele Unite pentru ca a prezentat studentilor lui doctrina biblica a casatoriei.

* Israel: Tot recent un profesor universitar israelit a fost data afara de la Universitatea din Ierusalim pentru ca s-a pronuntat impotriva casatoriilor homosexuale.

* Colombia: Anul trecut Tribunalul Suprem al Colombiei a emis o decizie prin care constringe spitalele catolice din Colombia sa presteze servicii de avort, si a respins obiectia personalului medical de a refuza sa presteze servicii de avort pe motive de constiinta.

* Spania: In Spania in vara acestui an un grup media a fost amendat cu 100.000 de euro pentru ca a facut publicitate in favoarea familiei traditionale.

* Statele Unite: In iunie Tribunalul Suprem al Statelor Unite a emis o decizie care constringe cluburile universitare crestine sa accepte homosexualii ca mebrii si sa le acorde, daca ei doresc, functii de conducere in cluburile crestine.

* Marea Britanie: Cu prilejul alegerilor parlamentare din Marea Britanie din primavara, un candidat scotian a fost dat afara din Partidul Conservator pentru ca a declarat public ca se opune casatoriilor homosexuale.

* Marea Britanie: In decembrie 2009 organizatia avocatilor crestini britanici, Christian Institute, a publicat o carticica, intitutala, Marginalizing Christians ("Marginalizarea Crestinilor") in care reda zeci de exemple din Marea Britanie unde crestinii britanici au fost discriminati, amendati, concediati, sau marginalizati pentru ca au declarat in public pozitii crestine sau biblice privind valorile sau diferite aspecte ale vietii sociale din Marea Britanie.

* Statele Unite: acum citiva ani un student a fost dat afara de la Universitatea Michigan din Statele Unite dupa ce a refuzat sa semneze un document prin care s-ar fi angajat ca la terminarea universitatii sa acorde servicii de consiliere familiala atit cuplurilor casatorite cit si celor homosexuale.

* In Statele Unite unor consilieri li s-au suspendat licentele pentru ca au refuzat sa faca consiliere cu cupluri homosexuale.

* In Statele Unite unele infirmiere au fost si inca sunt date afara de la lucru pentru ca refuza sa participe in prestarea de servicii de avort.

* In Statele Unite o familie crestina din New Mexico, proprietar al unui studio de fotografie, a fost amendata pentru ca a refuzat sa presteze servicii unui cuplu homosexual cu ocazia "aniversarii matrimoniale" ale cuplului.

* In Statele Unite un cuplu lesbian a dat in judecata o biserica presbiteriana pentru ca a refuzat sa le inchirieze pavilionul bisericii pentru a-si celebra "nunta."

* Statale Unite: In California un medic crestin a fost deprivat de licenta medicala pentru ca a refuzat, pe baza de constiinta si convingeri religioase, sa insemineze arficial un cuplu lesbian.

* Statele Unite: Anul acesta o studenta de la Universitatea de Stat din Augusta, Georgia, a fost supusa unui program educativ special despre homosexualitate dupa ce a avut curajul sa-si exprime, in mod public in cadrul unor cursuri, opozitia fata de homosexualitate.

* Marea Britanie: Luna trecuta, Biserica Catolica din Marea Britanie si-a inchis ultima agentie de adoptii dupa ce a pierdut ultimul caz in instanta, intentat de homosexualii britanici, pentru ca a refuzat sa permita cuplurilor homosexuale sa adopte copii din cadrul agentiilor catolice de adoptii.

* Statele Unite: Socant, in august, un general american a numit soldatii americani crestini din armata americana care se opun inrolarii homosexualilor in armata americana, "bigots," adica "bigoti" sau "habotnici." Wash. Times Op-Ed: New Gay Army: Lt. Gen. Calls Christian Soldiers ...

* Canada: O stire de ultima ora – pe 20 septembrie un cuplu homosexual a cistigat un proces importiva unui crestin canadian pentru ca a refuzat sa le inchirieze o casa. Crestinul a afirmat ca i-a fost teama sa inchirieze apartamentul celor doi fiindu-i "teama de Dumnezeu." A fost amendat cu 13.400 de dolari. Gay couple awarded $13.4K for rental refusa

Exemple de genul acesta sunt fara sfirsit si se ivesc saptaminal. Lista e interminabila. Exemple similare apar cu regularitate in publicatia de Marti a AFR.


Dar in Romania?


In Romania nu cunoastem cazuri de incalcare a libertatii de constiinta. Pentru asta suntem multumitori, atit lui Dumnezeu cit si legiuitorilor care sunt vigilenti in aceste privinte, si fata de care ne exprimam aprecierea. Medicii si personalul medical din Romania au dreptul sa refuze sa presteze servicii de avort pe baza de constiinta sau convingeri religioase. Preotii sau pastorii nu sunt arestati pentru ca propovaduiesc adevarurile Scripturii. Programele si media crestina din Romania nu sunt cenzurate sau amendate pentru ca propovaduiesc adevarurile Scripturii. Libertatea de constiinta e fundamentala, centrala si indispensabila oricarei societati democrate. Comunismul ne-a cenzurat-o si ne-a abolit-o, dar ne-am redobindit-o. E de mare pret. Trebuie protejata. Fara ea, ne pierdem insasi libertatea si ne transformam societatea intr-o tiranie constitutionala. Tocmai de aceea am acordat un loc special in Declaratia de la Timisoara libertatii de constiinta, afirmind, in paragraful (i) ca "Libertatea religioasa si libertatea de constiinta sunt drepturi fundamentale si istorice" care dorim sa fie protejate si tinute la loc de cinste in societatea romana. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Daca insa credem ca ceea ce se intimpla in tarile "democrate" mentionate mai sus nu se poate intimpla si in Romania, ne inselam. Pentru ca aceste tari pun presiuni asupra celorlalte tari sa ingradeasca libertatea de constiinta in favoarea noului val al "drepturilor omului." Acest lucru se observa foarte clar din Rezolutiile adoptate de Consiliul Europei sau de Parlamentul European. Mentionam aici Rezolutia Catania din ianuarie 2009 si Rezolutia Gross din aprilie 2010. Ambele promoveaza, in mod explicit, drepturile "minoritatilor sexuale" in defavoarea libertatii de constiinta sau religioase. Acelasi efect il are si directiva adoptata de Parlamentul European in aprilie 2009 privind nediscriminarea pe baza de orientare sexuala.

Iar pe 4-8 octombrie, asa cum mentionam mai sus, e planificat un vot in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei asupra unei alte rezolutii la fel de ingrijoratoare – una care priveste avortul. Despre asta scriem mai jos.

 

LIBERTATEA DE CONSTIINTA IN BRAZILIA


Facem un mic detur sa discutam un caz de ultima ora privind libertatea de constiinta in Brazilia. Anul acesta vor avea loc acolo alegeri prezidentiale. Candidatul favorit e o marxista anticrestina care deja si-a anuntat intentia de a implementa in Brazilia legi anticrestine desemnate sa legifereze imoralitatea. Acum citeva duminici insa un pastor brazilian a avut curajul sa faca ceea ce spune el nu a facut in 30 de ani – sa-si mobilizeze congregatia si intreaga natiune sa-si voteze constiinta crestina. Va recomandam clipul alaturat. Lung de 15 minute, el contine pledoaria plina de pasiune si durere a crestinilor brazilieni pentru o tara fara pornografie, homosexualitate, pedofilie, divort, trafic de fiinte umane, pruncucidere, avort, si imoralitate. Va rugam sa-l vizionati si sa-l dati mai departe. E un material care misca inima, mintea si sufletul.

Ne dorim ceva similar si in Romania, si anume sa vedem comunitatile religioase si liderii crestini implicati in actiuni concrete de trezire a constiintei crestine.  http://www.youtube.com/watch?v=ILwU5GhY9MI In doar citeva saptamini, materialul care vi-l recomandam a fost deja vizualizat de peste 2 milioane de persoane. Subtitlurile sunt in engleza. In finalul mesajului veti auzi pledoaria pastorului ca la alegerile prezidentiale fiecare crestin sa voteze din perspectiva constiintei crestine.

UN CAZ SOCANT-SPANIA


Relatam acum un caz din Spania, materialul de mai jos fiind alcatuit de d-l Leonard Farauanu (AFR Cluj).

Cenzura libertatii de exprimare si a libertatii religioase in Spania: Guvernul Spaniol in favoarea ideologiei homosexuale


Intereconomia
, un grup de comunicare multimedia catolic spaniol, a fost amendat cu suma de 100.000 EUR de catre Ministerul Industriei din Spania, mai precis departamentul guvernamental responsabil pentru controlul telecomunicatiilor si al comunicatiilor audiovizuale, pentru faptul de a fi difuzat o reclama promotionala pentru apararea familiei traditionale. Reclama in discutie face parte dintr-o campanie publica mai ampla, campanie care avea ca scop apararea valorilor familiei in intreaga tara. Acuza adusa de minister a fost ca reclama, care a fost difuzata de aproximativ 273 de ori, a incalcat o lege de difuzare care interzice reclamelor sa discrimineze pe baza de rasa, sex, religie, nationalitate si opinie. Fapt ciudat, deoarece reclama doar arata inregistrari reale cu homosexuali care defilau si dansau in timpul paradei Gay Pride Day, punand intrebari simple si incisive: "Aceasta este felul de societate pe care o vrei?"; "Acestea sunt exemplele pe care le doresti pentru copiii tai?"; "Mandru... pentru ce?" Reclama cauta de asemenea sa se opuna zilei "Gay Pride" considerand celelalte 364 de zile ca fiind zile de mandrie pentru heterosexuali.

Grupul Intereconomia a fost socat de decizia departamentului guvernamental, replicand ca sanctiunea primita este in contradictie directa cu un principiu democratic fundamental, si anume acela ca intr-o societate libera dreptul la exprimare este garantat prin lege. Centrul European pentru Lege si Dreptate (ECLJ) a fost de asemenea foarte ingrijorat cu privire la aceasta decizie, deoarece ea se impotriveste standardelor internationale care protejeaza libertatea de exprimare si libertatea de gandire, de constiinta si de religie. ECLJ a considerat ca reclama in discutie nu poate fi sub nici o forma inteleasa ca "provocand efectul de a incita, a raspandi sau promova ura sau alte forme de discriminare impotriva persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale sau transsexuale", cu alte cuvinte nu poate fi vorba de o ofensa cunoscuta sub numele de "hate speech".

Decizia spaniola este in contradictie socanta cu principiile si practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a afirmat de mai multe ori  ca libertatea de exprimare este un fundament esential al unei societati democratice. De asemenea, libertatea de exprimare este aplicabila nu numai cand este vorba despre informatii si idei care sunt primite in mod favorabil sau care sunt privite ca si inofensive sau indiferente, ci si cand este vorba despre exprimari care ar putea ofensa, soca sau deranja statul sau o parte din populatie. Curtea Europeana pentru Drepturile Omului afirma ca numai "o nevoie sociala presanta" poate justifica limitarea dreptului de exprimare, iar in cazul reclamei in discutie evident ca nu putea fi vorba de asa ceva. Mai mult, exista un precedent in Europa, si anume cand Curtea Suprema a Frantei a hotarat ca afirmatia ca "homosexualitatea este inferioara heterosexualitatii" nu depaseste limitele libertatii de exprimare (Cass. crim., 12/11/2008, nr. 07-83.398, Vannest c/ Assoc. Act Up Paris).

Un alt aspect relevant in cazul acestui incident este faptul ca organizatia catolica Intereconomia are nu numai dreptul la libertatea de exprimare, ci si dreptul libertatii religioase, in conformitate cu articolul 9 al Conventiei. Guvernul spaniol pare sa fi uitat ca libertatea religiei protejeaza si libertatea de exprimare publica a credintei si doctrinei religioase. Prin urmare, aceasta exprimarea publica a credintei religioase nu poate fi pusa sub acuzare pe motivul opozitiei ei fata de anumite idei sau practici care sunt moral inacceptabile, atata vreme cat aceasta opozitie este exprimata in mod pasnic.[1] Mai mult, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (Parliamentary Assembly of the Council of Europe - PACE) a recunoscut cu mult timp in urma rolul crucial pe care discursul religios il are in societatea europeana. Printre altele, PACE si-a propus sa sprijine "dreptul la libertatea publica a opiniei religioase, in raport de egalitate cu propaganda antireligioasa; [si] . . . dreptul Bisericilor si a asociatiilor religioase la acces necenzurat la mijloacele de comunicare in masa (presa, radio, televiziunea) ..."[2]

În datoria sa de a promova pluralismul si toleranta si de a respecta standardele unei societati democratice, guvernul spaniol ar trebui sa recunoasca faptul ca, dupa legislatia europeana, nu a fost niciodata – si nici nu ar trebui sa fie vreodata – o crima faptul ca o persoana sau o comunitate sa-si exprime credinta religioasa. Chiar de curand, in rezolutia despre "Discriminarea pe baza de orientare si identitate sexuala",  PACE a recunoscut si reafirmat in mod clar specificitatea institutiilor si a organizatiilor religioase si importanta libertatii de exprimare cu privire la problemele morale si a legilor de non-discriminare.[3] În acest context, gestul companiei Intereconomia de a difuza imagini cu inregistrari reale insotite de intrebari pentru populatia spaniola, in care acesteia i se cere sa reflecteze la impactul homosexualitatii in viata publica, adreseaza un subiect care este de interes public. Prin urmare, este vorba de exercitarea unui rol si drept fundamental, pe care Conventia Europeana, Curtea Europeana si CEDO au datoria sa il protejeze. Faptul de a sanctiona o astfel de initiativa este nociv pentru democratie, intrucat descurajeaza participarea mijloacelor de comunicare in dezbaterea publica cu privire la moralitatea homosexualitatii si impune unei majoritati refractare viziunea unei mici minoritati. Este absolut legitim ca publicul sa poata vedea comportamentele si sa poata cantari astfel de intrebari, pentru ca apoi cetatenii sa poata emite o judecata de valoare pentru ei insisi. Nu se cuvine ca guvernul sa-si impuna viziunea lui asupra cetatenilor Spaniei, cenzurand dreptul la libera exprimare a companiei Intereconomia in virtutea caruia aceasta isi impartaseste credintele ei religioase. Nu este vorba aici nici pe departe de depasirea drepturilor pe care le are compania in discutie, ci mai degraba de implinirea datoriei sale de a impartasi idei de interes public. Nu a suferit reputatia nimanui – reclama doar expunea publicului adevarul din spatele paradelor "Gay Pride Day".

Pe de alta parte, acest fapt suscita o intrebare interesanta: Daca homosexualii sunt mandri de comportamentul lor, de ce se teme guvernul de faptul ca publicul sa vada inregistrari reale? Chiar si asa, de fiecare data cand cineva scrie despre moralitatea sau legitimitatea unui subiect de interes public, reputatia celor care sustin pozitia contrara s-ar putea sa "sufere", insa aceasta este democratia. Ideile au voie sa circule liber, astfel incat oamenii, mai precis majoritatea lor, sa poata evalua si decide care va fi legea. Tocmai de aceea libertatea de exprimare este un drept fundamental garantat de Conventie. Atunci cand guvernele incep sa sanctioneze discursuri pe subiecte de interes public legitim, precum moralitatea publica, libertatile democratice sunt aproape moarte.

Decizia de a sanctiona Intereconomia trebuie vazuta de asemenea in contextul mai larg al guvernului spaniol actual, un guvern care vrea sa impuna o ideologie ca interzice dizidenta, o ideologie care printre altele urmareste in mod planificat si sustinut o decrestinare fortata a Spaniei. Decizia de a sanctiona Intereconomia vine de asemenea dupa alte cateva cazuri similare in Europa, implicand suprimarea discursului religios, precum cel al Rev. Dale McAlpine, un predicator baptist din Marea Britanie. McAlpine a fost arestat dupa ce a denuntat in mod public homosexualitatea ca si pacat. Autoritatile l-au acuzat pentru faptul de a fi provocat "tulburare, alarmare sau suferinta". De asemenea, sub incidenta legii suedeze cu privire la hate speech (discurs incitand la ura), faimosul pastor Ake Green a fost gasit vinovat si condamnat la o luna de inchisoare dupa ce acesta a condamnat homosexualitatea intr-o predica. Desi a fost in cele din urma achitat de o curte de apel, faptul ramane ca jurnalisti, pastori si preoti pot – si sunt – dati in judecata pentru faptul de a predica cuvantul lui Dumnezeu in Europa.

 

LIBERTATEA DE CONSTIINTA SI AVORTUL


O problema spinoasa este relatia dintre asa numitul "drept" la avort si libertatea de constiinta. Cum mentionam mai sus, pe 4-8 octombrie Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei va supune la vot o Rezolutie (numita Rezolutia McCafferty) privind reglementarea libertatii de constiinta a cadrelor medicale care refuza sa faca avort sau sa participe in prestarea serviciilor de avort. Sugestiile Rezolutiei sunt drastice. Ele cer ca: (1) medicii si alt personal medical care refuza sa presteze servicii de avort sa fie constrinsi sa recomande pacientele unor doctori care fac avort; (2) sa fie constrinsi sa faca avort daca nu exista alti doctori disponibili sa faca avort; (3) si sa constringa spitalele care refuza sa faca avort sa o faca. Notati si unele date statistice interesante prezentate in Rezolutie. De exemplu, majoritatea covirsitoare a medicilor italieni refuza sa faca avort. Textul Rezolutiei il aflati aici: http://assembly.coe.int/Documents/WorkingDocs/Doc10/EDOC12347.pdf

AFR nu este doar o organizatie care informeaza publicul privind amenintarile la adresa valorilor noastre comune. Suntem si implicati, uneori impreuna cu alte organizatii, in actiuni concrete pentru promovarea si apararea lor. In sensul acesta publicam mai jos o scrisoare comuna pe care AFR si Pro-Vita Bucuresti o va inmina delegatiei romane in Consiliul Europei in care explica pericolele propusei Rezolutii si cere delegatilor romani sa voteze impotriva ei. Va reamintim insa ca in ultimii ani delegatii romani nu s-au mai prezentat la vot in Consiliul Europei, facilitind prin neimplicarea lor adoptarea unor rezolutii malefice pentru sanatatea morala a Europei si a Romaniei. Scrisoarea comuna AFR-Pro-Vita a fost intocmita de d-l Bogdan Stanciu, Presedintele Pro-Vita Bucuresti.

Punct de vedere si recomandare de vot -Rezolutia McCafferty privind dreptul la obiectia pe motive de constiinta
Stimati membri ai delegatiei Romaniei la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei,
Asociatia Pro-vita pentru Nascuti si Nenascuti – Bucuresti si Asociatia Alianta Familiilor din Romania sunt organizatii nonguvernamentale dedicate promovarii valorilor vietii umane si ale familiei traditionale. Va scriem in legatura cu raportul "Accesul femeilor la ingrijirea medicala legala: problema utilizarii nereglementate a obiectiei pe motive de constiinta" ("Women's access to lawful medical care: the problem of unregulated use of conscientious objection"), raportor Christine McCafferty (Marea Britanie), raport prevazut a fi dezbatut in sesiunea plenara APCE intre 4 si 8 octombrie 2010. Obiectam cu fermitate impotriva acestui raport si va solicitam cu respect sa votati IMPOTRIVA adoptarii sale.
Rezumatul motivelor pentru care va solicitam sa votati impotriva raportului:

(1)
Dreptul la obiectia pe motive de constiinta este intemeiat pe legea si etica medicala. (2) Toate statele membre au legi care fac referire la dreptul la obiectia pe motive de constiinta al personalului medical. (3) Avortul nu este un drept protejat de legea europeana sau internationala. (4) Dreptul la obiectia pe motive de constiinta este intemeiat pe filosofie si dreptul natural. (5) Obiectia pe motive de constiinta este un drept fundamental, protejat de legea europeana si internationala. (6) Proscrierea / reglementarea obiectiei pe motive de constiinta prin lege este oximoronica.
Motivatia pe larg

1. Dreptul la obiectia pe motive de constiinta este intemeiat pe legea si etica medicala

Dreptul la obiectia pe motive de constiinta are temei in codurile de conduita ale meseriei de medic. Codul international al Eticii Medicale adoptat in 1949 de Asociatia Medicala Mondiala stabileste: "A doctor must always bear in mind the obligation of preserving human life from conception. Therapeutic abortion may only be performed if the conscience of the doctors and the national laws permit". In concordanta, Codul de deontologie medicala in vigoare in Romania (adoptat de Colegiul Medicilor in anul 2005) prevede, la art. 125, ca "Orice medic este liber sa refuze fara explicatii cererea de intrerupere voluntara a sarcinii". De asemenea, alte organizatii proeminente de profil precum Asociatia Medicala Americana sustin integral dreptul la obiectia pe motive de constiinta al personalului medical. [1]

2. Toate statele membre au legi care fac referire la dreptul la obiectia pe motive de constiinta al personalului medical


Toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei (CE) au legi care guverneaza exercitiul obiectiei pe motive de constiinta pentru personalul medical. Asa incat nu exista absolut nici o nevoie presanta pentru ca Consiliul sa solicite reglementari aditionale. O astfel de actiune nu doar ca ar reprezenta o schimbare evidenta in politica ultimilor 40 de ani, dar ar crea si probleme in plus prin impunerea statelor membre, state suverane, a unui punct de vedere al raportorului. Mai mult, contrar concluziilor Raportului, majoritatea statelor membre sunt reprezentate in Federatia Internationala de Ginecologie si Obstetrica si Organizatia Mondiala a Sanatatii. Codurile etice ale acestor organisme mentioneaza direct dreptul la obiectia pe motive de constiinta al personalului medical si specifica solutii pentru pacienti in astfel de cazuri.

3. Avortul nu este un drept protejat de legea europeana sau internationala
Avortul nu este un drept si nu este – si nu trebuie considerat a fi – un element al "serviciilor medicale de baza". In cazul Tysiac v. Polonia, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), chiar daca a decis ca procedurile in vigoare in Polonia pentru obtinerea unui avort din motive medicale (asa-numitul "avort terapeutic") violeaza art. 8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului (Conventia), nu a intervenit in dreptul statelor de a limita avortul la situatiile in care viata sau sanatatea mamei sunt in pericol iminent. Asa incat, cel putin implicit, Curtea a recunoscut dreptul statelor de a reglementa strict avortul, aderand la politica suveranitatii statelor in anumite domenii ale dreptului (principiul subsidiaritatii). Asadar, intrucat avortul – in special avortul "la cerere" - nu este un drept fundamental recunoscut de Conventie, statele membre nu pot pune in balanta accesul la avortul la cerere cu dreptul fundamental la obiectia pe motive de constiinta in cazul personalului medical care decide sa refuze practicarea avortului.

 

Nu doar ca avortul nu este un drept in comunitatea statelor membre ale Consiliului Europei, dar, exista state membre care declara avortul un act criminal in majoritatea circumstantelor, permitand exceptii doar in cazul in care continuarea sarcinii ameninta grav sanatatea sau viata mamei si nu exista alta metoda pentru a indeparta pericolul. Aceasta demonstreaza ca avortul nu este, in mod evident, vazut in toate statele membre ca un procedeu acceptabil si cu atat mai putin ca un "drept fundamental".

4. Dreptul la obiectia pe motive de constiinta este intemeiat pe filosofie si dreptul natural


Dreptul la obiectia pe motive de constiinta are un puternic suport in filosofie si in dreptul natural. Ambele preced si se afla deasupra dreptului pozitiv. Prin reglementarea obiectiei pe motive de constiinta, dreptul pozitiv n-a facut altceva decat sa recunoasca ceea ce exista deja – o datorie morala inerenta, un drept supra-legal al medicului de a urma propriile convingeri interioare. In timp ce in Raport se afirma ca obiectia pe motive de constiinta este utilizata arbitrar si ca va submina domnia legii, pretentia este falsa intrucat exercitarea acestui drept este inradacinata nu doar in convingerea personala, dar mai important, in adevarul obiectiv ca anumite drepturi fundamentale (cum este si cel la obiectia pe motive de constiinta) se afla deasupra intregului sistem de drept pozitiv. Orice inercare de reglementare a obiectiei pe motive de constiinta prin dreptul pozitiv este injusta si nu trebuie sa fie permisa. Asa cum ne aminteste Toma d'Aquino, "o lege nedreapta nu este lege", ci faradelege.

5. Obiectia pe motive de constiinta este un drept fundamental, protejat de legea europeana si internationala

La baza existentei Consiliului Europei stau, printre altele, principiul subsidiaritatii si respectul pentru suveranitatea nationala. Reglementarea extensiva a obiectiei pe motive de constiinta a personalului medical prin Consiliul Europei violeaza ambele principii. Mai mult, conform CEDO, chestiunile care privesc problemele morale, in particular dreptul la viata si stabilirea momentului in care incepe viata, sunt in afara jurisdictiei CE. Judecata de valoare a statelor membre trebuie protejata si, ca atare, o organizatie supra-guvernamentala trebuie sa se abtina de la a decide ce este optim din punct de vedere moral pentru statele suverane. Personalul medical, in special medicii, au o baza solida in constiinta si credintele lor religioase atunci cand refuza sa participe la avortarea unui copil. Spre deosebire de avort, dreptul fundamental la credinta si practica religioasa este protejat de articolele 9 si 14, printre altele, ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului. In plus, dreptul la obiectia pe motive de constiinta isi gaseste protectia adecvata sub art. 18 al Pactului International pentru Drepturi Civile si Politice [2], la care Romania si marea majoritate a statelor membre sunt parte. Mai mult, dreptul la obiectia pe motive de constiinta este specific recunoscut de Carta Fundamentala a Drepturilor Uniunii Europene, capitolul "Libertatea de gandire, constiinta si religie", articolul 10, sectiunea a 2-a: "Dreptul la obiectie pe motive de constiinta este recunoscut in conformitate cu legile interne care reglementeaza exercitarea acestui drept." Asadar, dreptul la obiectia pe motive de constiinta este explicit mentionat, spre deosebire de pretinsul "drept la avort" care nu apare mentionat nicaieri.

6. Proscrierea
/ reglementarea obiectiei pe motive de constiinta prin lege este oximoronica

Ideea reglementarii obiectiei pe motive de constiinta este un paradox lipsit de coerenta logica. Atunci cand personalul medical actioneaza conform constiintei sale refuzand sa indeplineasca o anumita procedura "medicala" – in cazul de fata, avortul – el obiecteaza in fata unei legi pozitive in vigoare. El refuza intrucat constiinta sa nu ii permite sa actioneze in concordanta cu legea. Incercarea de a impune o reglementare care sa impiedice personalul medical sa mai uzeze de obiectia pe motive de constiinta nu va face, deci, nimic altceva decat sa furnizeze acestuia un nou motiv pentru a obiecta, in baza constiintei sale si care totodata va crea tensiuni si probleme in domeniul medical. Statele membre care au prevazut explicit un drept la obiectia pe motive de constiinta au facut-o nu doar pentru a proteja un drept fundamental al personalului medical, dar si pentru a evita controversa care va rezulta in mod inevitabil, odata impusa o reglementare precum cea solicitata in Raport.

 

Note: [1]. Este notabil ca si varianta clasica a juramantului lui Hipocrate interzicea medicului sa administreze avortive. [2] "1. Orice persoana are drept la libertatea gandirii, constiintei si religiei; acest drept implica libertatea de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, individual sau in comun, atat in public cat si in particular prin cult si indeplinirea riturilor, prin practici si prin invatamant. 2. Nimeni nu va fi supus vreunei constrangeri putand aduce atingere libertatii sale de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa.[...]"

RECOMANDAM UN WEBSITE

Colegii din Suedia au demarat un website care monitorizeaza violarea libertatii religioase si de constiinta in Europa. Il recomandam www.IntoleranceAgainstChristians.eu Situl raporteaza periodic cazuri de suprimare a libertatii religioase si de constiinta. Mentionam in nota de acum o saptamina ca 10 europarlamentari, printre care si d-na Renate Weber din Romania, au protestat pe linga Agentia Europeana pentru Drepturi Fundamentale includerea acestei organizatii suedeze in platforma consultativa a Agentiei. Acum intelegeti si mai bine despre ce este vorba si de ce dezaprobam ca anticrestina actiunea d-nei Renate Weber.

ANUNTURI


Pe 28 si 29 septembrie sunt programate dezbateri in Comitetul Libertatilor Civile, Justitie si Afaceri Interne al Parlamentului European privind combatarea abuzului sexual si al exploatarii sexuale a copiilor, si pornografia infantila. Dezbaterile sunt publice iar organizatii neguvernamentale sunt invitate sa participe la dezbateri si sa faca propuneri. Scopul ultim al dezbaterilor este emiterea unei directive pentru combaterea exploratii sexuale a copiilor si pornografia infantila. Va rugam pe toti cei care puteti sa va inscrieti la cuvint si sa audiati dezbaterile. Inregistrarea se poate face intrind pe linkul alaturat: http://www.europarl.europa.eu/document/activities/cont/201009/20100913ATT82090/20100913ATT82090EN.pdf

 

Data limita pentru inregistrarea la dezbateri este astazi, septembrie 23, 2010.

 

Alte resurse: (1) Textul programului de audiente il aflati aici http://www.europarl.europa.eu/document/activities/cont/201009/20100920ATT82953/20100920ATT82953EN.pdf; iar (2) cel al documentelor privind combatarea explotarii sexuale a copiilor aici:http://www.europarl.europa.eu/document/activities/cont/201009/20100913ATT82090/20100913ATT82090EN.pdf (in engleza); sau aici http://www.europarl.europa.eu/document/activities/cont/201009/20100921ATT82988/20100921ATT82988FR.pdf (in franceza)

 

VRETI SA FITI INFORMATI?

 

Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro Buletinul informativ apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor.

 

FACETI-NE CUNOSCUTI

 

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.


ANUNTURI


Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro